Cartea vieţii

Mă aplec după cartea ce mi-a căzut de pe picioare şi într-o clipită mă gândesc la mine, la cum mă văd alţii, la cum mă văd eu şi la cum sunt de fapt. Mă zbat între lumină şi întuneric, mi-e frică să nu mă ard şi să devin neagră, deşi în mintea mea, negrul e frumos şi "bun". O viaţă echilibrată am înccetat de mult să am. Nu ştiu în ce moment m-am schimbat, şi nici nu contează, niciodată nu am fost atentă la detalii, sunt cea mai neglijentă persoană ce o cunosc. Oare ăsta e cuvântul potrivit pentru mine, "neglijentă" ? Toate aceste întrebări au o valoare maximă pentru mine, dar intr-o secundă ajung la minim. De ajuns cu povestea mea, cartea mi-e iar în mână, alţii sunt în plin-plan acum.