miercuri, 26 octombrie 2011

În delir

     Vreau să trăiesc şi eu în evul mediu măcar un an. Oare cer prea mult? Vreau să fie un cavaler care s se comporte super draguţ şi să îmi aducă trandafiri roşii seara la fereastră. Să nu fiu prea realista, ci mai degraba, prea romantică... să fiu tipa super indrăgostită. Ca în copilărie, atunci când idolul meu era Clover din Spioanele. Acum majoritatea băieţilor sunt bădărani, e adevărat, sunt cam îndrăgostită, dar nu pot să mă fac că nu văd cum sunt toţi ceilalti băieţi din jurul meu. Ce nu aş da să fie totul ca în antichitate...
   Anyway.



Îmi ard obrajii când te vad iar mâinile-mi tremură. Corpul mă trădeaza iar psihicul dă dovadă de acelaşi lucru. Cum pot cere ca tu să-mi fi loial dacă eu nu-mi pot fi? Sunt idiot de răvăşită. O rază de lumină întrepătrunde prin gura întunericului în care mă aflu. Pierduta-n nesigurantă, cristalul iubirii străluceşte vag. Calea luminată este plină de primejdii dar eu totuşi păşesc detaşată nedând împortanţă pericolelor ce mă pândesc. Vipera nebuniei deja mă aşteaptă flămândă, sângele meu fiind atras de veninul ei, plutesc în mireasma dulce-a zorilor pustii de primăvară. Mă-nteapă adânc şi mă lasă pe-o piatră, intr-o altă dimensiune, pradă vulturilor. Aud bătăile aripilor iar inima-mi bate tot mai repede. Sângele infectat mă aruncă-n valuri de bucurie şi delirez mai rău ca un ultim consumator de LSD. Am o stare de euforie care mă eliberează de inhibiţii. Stările mă alină, vântul puternic îmi bate-n faţă iar eu devin tot mai adâncita-n ultima ploaie de iarna-n care mâinile-ngheţate-mi erau încălzite de licuricii imaginari care abia acum mi se arătau. Surprinzător e că până acum nu am dat peste imaginea noastră pe plajă, în care inimile erau atât de puternic legate încât dupa aproximativ 3 luni si 5 zile s-au pierdut în noapte. Drogurile mi s-au părut întotdeauna o idee prostească de a uita de aventurile nebuneşti din noptile fierbinţi de vară, când luna era deasupra noastră iar noi îi cântam. Acum aş încerca, de-aş ieşi din acest univers al nebuniei prosteşti, să devin o visătoare ambulantă cu ajutorul acestora. Consecinţele nu mai contează aş spune, dar adevărul e că cea mai uşoară cale nu e întotdeauna cea mai bună.


 Şi o melodie draguţă rău :

4 comentarii:

Părerea ta contează !