Inger pierdut (II)

Zorile dimineţii erau mai frumoase când îmi iubeam viaţa, când nu eram...RECE. Nu îmi explic ce s-a întâmplat aseară. Nu vreau să îmi amintesc, dar totuşi...Ce s-a întâmplat aseară? Durerea de cap cu care mă trezeam în fiecare dimineaţă parcă-mi lipseşte, nu mai sunt eu, fata cea împiedicată, sunt puţin mai normală... Mă uit în oglindă şi nu mai am anticele cearcăne care-mi întunecau faţa. Mă şimt plină de energie, dar totodată fără vlagă. Ce stupid! Mă mulţumesc că e o dimineaţă de sâmbătă şi nu sunt nevoită să ies prea mult din casă. Mă las purtată de timp, astept seara cu nerăbdare, sufletul meu o vrea iar si iar...!

 Simt că înnebunesc! Valuri mă aruncă-n vise...Îmi cresc aripi, visele negre pe loc mi le-am spulberat! Mi se face foame, nu mă mai regăsesc prin gânduri. Oh ! Timpul nu mai trece... Vreau...vreau să simt luna cum mă veghează, vreau să mă înalt, să uit de lume, de tot ce odată am fost eu, să uit de viaţă. să trăiesc în păcat, pentru că...vreau si atât! Explicaţiile mă obosesc.

Întunericul se lasă afară, cât şi n inima mea. Simt că explodez...în burtică am fluturaşi, ce ra*at se întâmplă aici, acum, cu mine ?

Îngerul meu...cât mi-a lipsit imaginea ta înfiorătoare...mă simt inumană, dar e bine, toate sentimentele se revarsă asupra mea, toate amintirile-mi străpung inima. Ce sentiment intens...nu m-as sătura niciodată să fiu aşa, mă poziţionez la graniţa dintre bine şi răul absolut, dintre iubire şi nu, nu ură... si ignorare, dintre lumină şi întuneric. Braţele-mi sunt deschise, las monstrul să-şi facă treaba...si o face bine.

Vezi şi : Revenire

În delir

     Vreau să trăiesc şi eu în evul mediu măcar un an. Oare cer prea mult? Vreau să fie un cavaler care s se comporte super draguţ şi să îmi aducă trandafiri roşii seara la fereastră. Să nu fiu prea realista, ci mai degraba, prea romantică... să fiu tipa super indrăgostită. Ca în copilărie, atunci când idolul meu era Clover din Spioanele. Acum majoritatea băieţilor sunt bădărani, e adevărat, sunt cam îndrăgostită, dar nu pot să mă fac că nu văd cum sunt toţi ceilalti băieţi din jurul meu. Ce nu aş da să fie totul ca în antichitate...
   Anyway.



Îmi ard obrajii când te vad iar mâinile-mi tremură. Corpul mă trădeaza iar psihicul dă dovadă de acelaşi lucru. Cum pot cere ca tu să-mi fi loial dacă eu nu-mi pot fi? Sunt idiot de răvăşită. O rază de lumină întrepătrunde prin gura întunericului în care mă aflu. Pierduta-n nesigurantă, cristalul iubirii străluceşte vag. Calea luminată este plină de primejdii dar eu totuşi păşesc detaşată nedând împortanţă pericolelor ce mă pândesc. Vipera nebuniei deja mă aşteaptă flămândă, sângele meu fiind atras de veninul ei, plutesc în mireasma dulce-a zorilor pustii de primăvară. Mă-nteapă adânc şi mă lasă pe-o piatră, intr-o altă dimensiune, pradă vulturilor. Aud bătăile aripilor iar inima-mi bate tot mai repede. Sângele infectat mă aruncă-n valuri de bucurie şi delirez mai rău ca un ultim consumator de LSD. Am o stare de euforie care mă eliberează de inhibiţii. Stările mă alină, vântul puternic îmi bate-n faţă iar eu devin tot mai adâncita-n ultima ploaie de iarna-n care mâinile-ngheţate-mi erau încălzite de licuricii imaginari care abia acum mi se arătau. Surprinzător e că până acum nu am dat peste imaginea noastră pe plajă, în care inimile erau atât de puternic legate încât dupa aproximativ 3 luni si 5 zile s-au pierdut în noapte. Drogurile mi s-au părut întotdeauna o idee prostească de a uita de aventurile nebuneşti din noptile fierbinţi de vară, când luna era deasupra noastră iar noi îi cântam. Acum aş încerca, de-aş ieşi din acest univers al nebuniei prosteşti, să devin o visătoare ambulantă cu ajutorul acestora. Consecinţele nu mai contează aş spune, dar adevărul e că cea mai uşoară cale nu e întotdeauna cea mai bună.

 Şi o melodie draguţă rău :