De ce ai permis să se lase ceaţa peste inimile noastre? De ce mă laşi să te împing ca mai târziu să te chem la mine? De ce nu-i îngădui inimii să şteargă amintirile? Putem face altele, vreau să zburăm pre cer, să atingem norii, să le cântam zeilor la harpă, să călcăm nedreptatea în picioare, să nu îţi mai fie luna martoră atunci când plângi, să nu o mai faci de tristete, de bucurie da, da! nici de dor nu vreau, n-ai avea de ce, mă ai aici, sunt chiar aici, lângă tine...doar dacă...şi o luăm iar de la cap.
Nu te-ai plictisit să alergi? Fuga asta infernală mă oboseşte şi vreau să te opresti. Deja am bătături si simt că leşin. Asta-i un stupid joc al dragostei. M-am plictisit sincer de du-te, vino. Vreau să simt că sunt vie, că nu trăiesc de pe o zi pe alta lăsând multe la voia întâmplării. Gata! S-a terminat vacanţa în care erau neuronii mei...micuţii mei neuroni. Bun venit acasă!
dragostea, uneori chiar e un fel de joc.
RăspundețiȘtergereDar cateodata un joc frumos :>
RăspundețiȘtergerePfoai ce profund am fost b-) :))
Sincer....daca ma joc pe PSP si dupa ma "joc" cu dragostea este aceeasi chestie:))
RăspundețiȘtergere£avi H. Da, este.
RăspundețiȘtergereFlyerboy :)))Ma mir
Florea Doar daca-i dai muie lu' boc e diferit, stiu, stiu
Viata e un joc, iar dragostea e un fel de nivel:D:)
RăspundețiȘtergere@C.L.M Doa 8->
RăspundețiȘtergereE superb :|
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere