Change

     Mă simt ciudat în corpul meu de la o vreme. Îmi trăiesc viaţa într-un ritm mult prea alert şi simt cum pierd din vedere ce este important. Simt şi văd cum dezamăgesc tot mai multe persoane din jurul meu. Eu nu sunt persoana pe care o vezi în fiecare weekend care se foloseşte de un pahar de vodkă pentru a nu vomita din cauza muzicii de prea proastă calitate, eu, chiar eu, sunt persoana din fiecare zi care se oftică atunci când face ceva greşit sau îşi dă seama prea târziu că nu aşa trebuia să acţioneze, acea persoană care continuă să creadă că poţi fi un om mai bun dacă întradevăr îţi doreşti asta, că deşi greşeşti întruna, ai avut un motiv întemeiat pentru a face asta. Persoana care după ce ajută pe cineva se simte mai bine cu ea însâşi, care se enervează foarte repede şi la fel de repede uită de ce s-a supărat.
     Vreau să fiu o persoană mai bună şi vreau să nu îmi mai placă cum uit de probleme în weekend-uri.

Cartea vieţii

Mă aplec după cartea ce mi-a căzut de pe picioare şi într-o clipită mă gândesc la mine, la cum mă văd alţii, la cum mă văd eu şi la cum sunt de fapt. Mă zbat între lumină şi întuneric, mi-e frică să nu mă ard şi să devin neagră, deşi în mintea mea, negrul e frumos şi "bun". O viaţă echilibrată am înccetat de mult să am. Nu ştiu în ce moment m-am schimbat, şi nici nu contează, niciodată nu am fost atentă la detalii, sunt cea mai neglijentă persoană ce o cunosc. Oare ăsta e cuvântul potrivit pentru mine, "neglijentă" ? Toate aceste întrebări au o valoare maximă pentru mine, dar intr-o secundă ajung la minim. De ajuns cu povestea mea, cartea mi-e iar în mână, alţii sunt în plin-plan acum.

Sht.

       Tăcerea asta sumbră mă loveşte-n piept. Cuvintele-mi stau în gât, mă abţin cu greu să nu spun ceva de frică să nu duc totul la un alt nivel. Îmi plac lucrurile complicate, să văd persoane stresându-se, dar de această dată s-au complicat prea mult. Există persoane care se complică mult prea mult şi am impresia că stau să explodeze din clipă-n clipă, ar fi amuzant dacă nu aş ţine la ele.  În ultimele zile am tot avut crize de nervi... sunt foarte sensibilă şi nu-mi explic de ce. Sunt dată peste cap de la ultimul zâmbet ce am reuşit să îl fur...raiul a fost atâââââât de aproape! 

-Alina

Gol

Am un gol imens în suflet, mi-e dor să fiu vulnerabilă, să mă simt singură într-un deşert cu animale din viitor care mă vânează. Sunt singură, animaluţele au dispărut şi mi-e dor de ele. Nu sunt animăluţe, nu este distracţie. Am nevoie ca inima mea să funcţioneze, să bată tare, tare iar eu să nu o pot controla. Am nevoie să recuperez tot acest timp mort. Vreau să se ducă o luptă zdravănă între inimă si creier ! Vreau să iubesc, nu doar să doresc. Aş vrea să fi ştiut înainte să fac diferenţa dintre iubire şi dorinţă.

Pare ciudat, dar mi-e dor să sufăr, mi-e dor să mă implic. Am fost prea mult timp obişnuită cu suferinţa şi cu dezamăgirea, astfel încât, acum când îmi e oarecum bine, vreau să revin la zilele alea în care lacrimile nu îmi mai ajungeau şi eu ţipam "Ce am făcut eu să merit asta?". Adevăru-i că nu făcusem nimic, Dumnezeu ştia ce urmează să se întâmple şi m-a pedepsit înainte.

 Trup gol lăsat de izbelişte, adună-ţi puterile si învată să mergi mai departe în lume !

Fantoma visurilor mele

Bum! Bum!

Inima bate din ce in ce mai tare. Am asteptat atat de mult ploaia asta si acum fug de ea. Dintr-o data imi dau seama ce fac si ma opresc. Nu e rau deloc, se simte chiar bine. Pielea mea in sfarsit nu mai este uscata. Picaturile ma lovesc din plin, merit asta, pentru toate pacatele de care am fost capabila. 

Iesisem din casa, cu gandul sa ma duc la alergat, sa imi consum si ultimul gram de energie, sa nu mai fiu in stare sa ma gandesc la...vise, si m-am intors plina de speranta si nebunie, ca un copil care este lasat prima data in ploaie si nu se mai poate opri din alergat prin baltoace si scuturat crengile tuturor pomilor intalniti in cale. Sufletul meu cu siguranta avea nevoie de o astfel de escapada.

Readusa la viata, mi-am propus sa ies mai tarziu. Ma distram prea bine cand mi-am dat seama ca fantoma visurilor mele inca-mi sufla-n ceafa. La ce mi-a fost capul cand m-am gandit ca as putea scapa de ea?

Dor nebun

Ploaia sterge tot ce a fost şi lasă pământul fără urme, face loc pentru unele noi.

 Ploaia a încetat să mai curgă. Sufletul mi-e plin de sentimente, nu mai încap altele, poate de aceea am ajuns să nu mai simt nimic. Să mă salveze cineva, lumea are nevoie de iubirea mea ! 

Doamne, îmi doresc doar ploaie...

Vântul adie. Mai bine-ar sta. Nu face decât să răscolească trecutul. Hai lasă-mă! Trupul meu aşteaptă un semn pentru a putea reactiona la toata iubirea ce este redirectionata spre el, până atunci aşteaptă, fiind mai prăfuit pe zi ce trece de sentimente urâte.

 Mi-e dor să iubesc cu foc.

Scrisoare pentru suflet

Încetează să mai tânjeşti după el ! Pentru prima dată în viaţă, ascultă-ţi conştiinţa, nu te mai lăsa păcălită de tornada de sentimente care a pornit în sufletul tău ! Ura, indiferenţa, iubirea, dorinţa, nepăsarea, nevoia nu se au bine, încetează să le mai dai întâlnire exact atunci când treci pe lângă EL. În ultima vreme ai tot sperat ca ceea ce se întâmplă în mintea ta să fie realitatea, iar aceasta să ajungă să îţi schimbe viaţa, să treci peste ura ce o porţi băieţilor şi să poţi fi iar tu. Viaţa nu e atât de usoară! Am nevoie de operaţii pentru a ascunde aceste imense cicatrici. Ar trebui să  le mulţumesc celor care au ajutat la realizarea lor că mi-au respectat dorinţa de a nu se apropia de faţă, nimeni nu trebuie să ştie ce se ascunde în spatele acelui zâmbet suav.

Prieten

Trupu-mi leneş se lasă în voia sedativelor ce fără voie mi-au fost distribuite. A renunţat la lupta uşor, cum am facut-o şi eu cu tine, dar dacă i s-ar mai distribui, ar fi mai tare. :)

Cale amară

Calea presărată cu flori pe care o parcurgea pentru a-şi îndeplini destinul... E în reparaţii, momentan te descurci cu ce poţi şi cu ce ai! Eu nu pot face asta ! Nu pot sa decid care este calea bună sau ce ar trebui sa fac pentru a-mi îndeplini destinul. Destin, cale ? Cuvintele astea nu îşi au rostul în viaţa mea. Am rămas blocată la capitoul "Prieteni", cu restanţe la "Iubire". De ce suntem noi, oamenii, atat de expusi la suferinţă? Fie ca suntem tari, fie că plângem tot suferintă se numeşte. În spatele oricărei persoane se află o poveste, o poveste pe care doar dacă ajungi să o simţi, o înţelegi... Ai grijă doar să nu rămâi prins într-una, fără să mai găseşti portiţa de iesire.

Răsărit

Răsăritul pare tot mai aproape de inima mea. La ultimul "Adio !" i-am spus să nu se mai întoarcă, dar e aici mereu, imi intră-n piele înainte să apuc să deschid ochii. Îl simt cum îmi suflă-n ceafă în fiecare dimineaţă. Este greu de întreţinut această relaţie...mă simt abandonată când mă pregătesc seara de culcare şi patul nostru e rece. Degeaba îi ţin predici în fiecare dimineaţă la cafea, el tot în zori ajunge acasă. 
Când voi primi totul ? 

-Alina.