Am un gol imens în suflet, mi-e dor să fiu vulnerabilă, să mă simt singură într-un deşert cu animale din viitor care mă vânează. Sunt singură, animaluţele au dispărut şi mi-e dor de ele. Nu sunt animăluţe, nu este distracţie. Am nevoie ca inima mea să funcţioneze, să bată tare, tare iar eu să nu o pot controla. Am nevoie să recuperez tot acest timp mort. Vreau să se ducă o luptă zdravănă între inimă si creier ! Vreau să iubesc, nu doar să doresc. Aş vrea să fi ştiut înainte să fac diferenţa dintre iubire şi dorinţă.
Pare ciudat, dar mi-e dor să sufăr, mi-e dor să mă implic. Am fost prea mult timp obişnuită cu suferinţa şi cu dezamăgirea, astfel încât, acum când îmi e oarecum bine, vreau să revin la zilele alea în care lacrimile nu îmi mai ajungeau şi eu ţipam "Ce am făcut eu să merit asta?". Adevăru-i că nu făcusem nimic, Dumnezeu ştia ce urmează să se întâmple şi m-a pedepsit înainte.
Trup gol lăsat de izbelişte, adună-ţi puterile si învată să mergi mai departe în lume !
Uneori şi eu am senzaţie asta,dar după aceea regret.De ce?Nici eu nu ştiu,dar mi-o doresc!:)
RăspundețiȘtergereEu am senzaţia asta de foarte mult timp, mă simt prost când lumea suferă în jurul meu iar eu sunt bine...
Ștergereun gol in suflet am si eu:) dar ce-mi doresc nu stiu :D pupici! <3
RăspundețiȘtergere