Cuvinte

Luna nu vrea să-nu mai fie martoră la gănduri, se ascunde după Soare, lăsându-l să ardă cuvintele-n vânt. Văntul fură cuvinte şi le ascunde după umbra cireşilor în floare.

Critică

      Nu cred că există persoană care să nu se fi întrebat De ce lumea judecă persoanele fără să le cunoască?, ei bine, eu am găsit un răspuns la această întrebare destul  de corect din punctul meu de vedere. 

     Cum se presupune că ar trebui să cunoaştem toate persoanele pe care le criticăm zilnic? Nu am mai avea timp de nimic altceva dacă am sta să le cunoaştem.

     Mai exista şi întrebarea într-o formă mai generală decât prima,  De ce judecă lumea? şi aici răspunsul mi se pare şi mai simplu. Asta face parte din noi, asta o facem zilnic, fie că recunoaştem sau nu. Nu spun că este bine sau că este rău, spun doar că aşa am ajuns să fim şi facem asta înainte să realizăm că o facem. Faptul că o persoană este criticată o poate chiar ajuta (nu, nu cu încrederea în sine) să se schimbe în bine, asta până la un anumit punct şi venind din partea unei persoane apropiate. 

    O persoană care judecă este ori mult prea sigură pe ea ori îi e frică de cei din jur şi crede că acest "scut" o protejează ori normală, orice ar însemna asta.

   

-Alina

Plastic

 Viaţa mea e roz...dar pe mine nu mă mai atrage această culoare.

Îmi pot ţine sentimentele sub control fără să mă complic prea mult (mai deloc, totul vine de la sine) în legătură cu asta. Mă simt precum o păpuşă de plastic. Înainte mai trăiam din mofturi, vroiam să am "aia" sau "aia" şi mă plictiseam după ce obţineam ce vroiam, acum însă, mă satur înainte să obţin ce vreau. Vreau să simt orice, numai să simt. Vreau să mă bucur şi să simt tot! Şi durerea vreau să o simt, tot, tot, tot! Nu vreau să pierd nimic. Momentan...curâmd mă voi sătura şi de acest concept asupra vieţii mele.

Lume

Lumea mea a luat-o razna. Vreau timp, mai mult timp! Mă uit pe geamul maşinii şi privesc arbori de-a lungul drumului. Mă gândesc la viaţa mea ca la un film. Eu joc în rolul principal şi mă sperie gândul că am atât de multe persoane în jurul meu. Mă pierd în cunoştinţe. Personajele episodice mă înspăimântă. Le văd ca pe Samara Morgan din "The ring", aşteptănd cu nerăbdare să mă mănânce.
Sunt atât de obosită în ultimul timp încât nici nu este nevoie să închid ochii căci visez...şi ce frumos visez...

Articole din viaţă

Secţiunea: Iubirea


 Şi zic "Ah. dami-aş palme, că de la răceala asta nu mai aud nimic". Mă sting uşor ca tigarea ce afumă camera de zi şi lasă mirosul ei să pătrundă în cel al trandafirilor tocmai primiţi de la un iubi-dubi. De câte ori te-am rugat să nu mai fumezi de faţă cu mine? Am încetat să mă mint că te poţi schimba atunci când sufletul meu a încetat să mai vadă şi să mai audă. Curios e că eu conştientizez că acum eşti un altul total diferit. Asta bineînţeles, doar cu mine. Cu celelalte fete te comporţi la fel de idiot cum o faceai cu mine,, iar cu EA te comportai ca şi cu o regină, dar acum îţi este indiferentă. Din momentul în care eu am renunţat la a mai vrea să fiu în continuare a ta inima ta a creeat o pasiune nouă, pentru mine şi a dat-o necuratului pe cea veche. Atâtaa harababură! Eu am renunţat definitiv la tine, inima mea este amorţită şi acum după anestezia ce am fost practic obligată să i-o fac pentru a putea trece peste tine. La început mă gândeam să o înec în acool sau să o ard, dar vreau să mă pot folosi de ea mai târziu, când voi fi pregătită să sufăr...iar.
   Revin în prezent, am depănat amintiri până acum pentru a mă lăuda că am găsit cheia către uşa cu amintiri ce avea numele tău pe ea. Nu ştiu ce a fost în mintea mea când mă gândeam că poate voi deveni mai bună dacă îmi amintesc cum s-a întâmplat totul. Ei bine, după cum mă aşteptam, când am deschis uşa am dat peste o cutie. Îmi amintea de tine, la început...Tu erai băiatul "misterios". Plecai şi veneai, dar niciodată nu rămâneai, nu schimbai o vorbă, nu schiţai un gest. Acum când pun toate astea pe hârtie mă simt ca în filmul ăla cu vampiri, Twilight la început, cum era Edward. Ce clişee. Măcar ştiu că povestea inimii mele e adevărată. Totuşi, nu mă pot  abţine să nu răd. Curioasa de mine a sărit imediat să deschidă cutia. Tot ce am văzut a fost un clown, apoi am simţit un pumn în faţă. Să îmi aduc aminte că încă mă poţi răni. Deşi te-am scos din viaţa mea încă te mai joci cu mine. Eu mă joc cu mine. Chei lăsate la îndemână...pff...regresez. Când am ajuns iar la stadiu de fetită credulă? Trebuia să îmi dau seama că mintea se joacă cu mine. Încă nu sunt pregătită să ştiu totul despre noi, să văd ce se întâmplă în spatele cortinelor.

-Alina

Viaţa

      Suntem oameni, suntem învăţaţi să dăm vina pe circumstanţe, pe stări de spirit dar rareori pe noi. Avem conştiinţă, suntem capabili să realizăm cănd facem o greşeală şi să decidem dacă continuăm sau ne oprim. Cred că fiecare are nevoie de o "ieşire" din normal în care să nu gândească şi se simte mai "bine" dacă dă vina pe cine stie ce, dar în adâncul sufletului ştie adevărul.

    Îmi recunosc greşelile, sunt conştientă de ele chiar şi atunci când le fac, ştiu că depinde numai de mine dacă mă opresc sau continui. Nu îmi ţine nimeni pistolul la tamplă, obligându-mă să fac ceva ce nu vreau. 

     Ţin să cred că este un pas spre bunătate şi împlinire să îţi accepţi greşelile, atâta timp căt eşti dispus să te schimbi. Am auzit teorii despre schimbare, cum că oamenii nu se pot schimba, sau aleg să nu se schimbe pentru că aşa e mai uşor. Oamenii SE SCHIMBĂ ! Şi nu trebuie să-şi propună asta, doar să lase lucrurile să treacă, să îşi vadă de viaţă. Ne schimbăm la tot pasul, orice întâmplare ne schimbă viaţa, mai mult sau mai puţin. Oamenii ce trec prin viaţa noastră îşi lasă amprenta, la fel cum o facem şi noi în viaţa lor...asta mă face să mă gândesc câtă atenţie merită persoanele din jurul meu, cât de importante sunt pentru mine, totuşi realizez că în multe momente din viaţă tratez lumea cu superficialitate, dar asta e! Asta-i viaţa! Nu poţi să ajungi să îi cunoşti şi să fi prietenă cu toţi, aşa că e mai uşot să fi puţin superficial...Deşi cuvântul începe cu "super" nu e deloc aşa... Viaţa este ciudată, bine că-mi place tot ce este legat de acest cuvânt.

 -Alina.

Iarnă

Care-i faza cu toată zăpada asta? Nu are de gând să se mai oprească? Sincer, nu o înteleg. Ajungi în viaţa cuiva, stai o perioada, apoi pleci şi te întorci pentru a-i îngheţa gândurile. Ciudat  este că vinul chiar m-ar ajuta acum...îmi şi este dor să stau în fund, în pat, învelita cu o păturică cu imprimeu floral şi să beau o cana de vin fiert, iar în cameră să domine mirosul înţepător de scorţişoară. Ce păcat pentru mine că am lăsat gripa să mă îmbrăţişeze iar acum sunt nevoită să iau antibiotice, mama chiar m-a ameninţat pe mine mai degrabă decât pe Dna. "eu sunt răceala şi faci ce spun eu" că dacă nu îmi trece cu ajutorul acestui tratament, voi fi înţepată destul de rău şi de această dată nu de bunul meu prieten, Cupidon. Ah, mi-e dor de vară... Sper că voi nu sunteţi bolnăviori. Nu vă trimit pupici că risc să vă dau răceala.


-Alina.

Probleme

Cică: Vaiii...dar câte probleme ai..
     Şi dacă aş avea probleme ce? Poate că sunt ciudată dar îmi place să am probleme, îmi plac situaţiile dificile, îmi plac momentele prost alese, îmi plac oamenii cu prea multe defecte, îmi place viaţa mea, aşa cum e ea, complicată.
    Când vorbim d-ale inimii îmi place să las discuţiile-n aer. Îmi place să nu ştiu ce fac cu viaţa mea mâine pe plan emoţional. Îmi place când nu ştiu şi nu am de gând să fac nimic să schimb asta.
    Asta mă face o problemă pentru ceilalţi? Sunt o persoană rea? Şi dacă sunt o persoană rea ce? Nu e atât de rău pe cât pare.  Ador că nu stau să mă gândesc ce voi face mâine.

De mult nu îmi mai pasă.

Leapşă !

Mulţuuuuu Gabriel, eşti un scump :*
Să ştiti că desktop-ul meu este chiar foarte curăţel :D Impresionant, nu?

O_o Leapşa o preia cine vrea! XoXo >:D<:*

Prefăcătorie..

Sinceritate? Da, cum să nu!
     M-am trezit ameţită de atâtea ore de "odihnă". Mă gândesc că nici măcar nu are rost să mă uit în oglindă, de curând mi s-a spus că sunt plină de complexe şi m-a bufnit râsul dar apoi mi-am dat seama că aşa e...şi dacă e aşa ce? Până la perfecţiune mai e mult, iar pentru mine cu siguranţă e un drum luuuuuung. Am zis că nu o fac dar...dar o fac, şi spre surprinderea mea nu rămân mască din cauza ochilor mei obosiţi, a părului extraciufulit care stă prea bine, ca în orice altă dimineaţa...doar că...doaar... îmi văd întradevăr adevărata faţă, lipsită nu de fard, rimel sau creion...ci de masca aceea care este menită să mă apere de minciuni, de răutate şi de frig. Eu da, sunt o dură, afirm asta de câte ori am ocazia. Lumea trebuie să ştie. Atâta timp cât masca stă la locul ei, sunt şi eu bineee! 
      Sunt ciudată, da ştiu. Nu m-am mai văzut de ceva timp aşa, fiind eu. Îmi e şi frică să mă uit la mine, să nu mă cuprindă nostalgia zilelor în care simţeam vântul bătându-mi direct în faţă, nu printr-o afurisită de mască. De ce să mă dezbrac în faţa cuiva care ştiu că îmi va lăsa răni adânci? Faţa mea vreau să rămână intacta, nu să fie rănită la întâmplare de orice...rahat!   
       Nu mă mai încred în persoane, iar asta nu mă face o fiinţă tristă, ba chiar din contră, sunt foarte fericită fix aşa! Sunt fericită şi fără să am încredere deplină. De ce aş face asta? Pentru ca într-o zi sa îmi spună să închid guriţa şi să trecem peste subiecte? Sunt mai bine aşa, oricum e o lume plină de măşti.

 The world goes down!