Unde sunt?

Tocmai ce scrisesem o "povestioara", am decis să o şterg, şi nu pentru că nu mi se părea îndeajuns de bună pentru standardele mele (nu că aş avea aşa ceva, dar sună bine. ) ci pentru că m-am gândit că azi vreau ceva diferit de la mine, de la inima mea. Chestia e că sunt pe zi ce trece mai rece, şi nu mă doare, fapt ce mă îngrijorează. Am sufletul meu de copil pierdut pe aici pe undeva, printre poveşti, trupul mi-a rămas pe-o cale uitată de lume, undeva departe, zace fără rost, s-a învăţat cam prost, îl afectează toate micile schimbări din jur, ce e drept, mă gândesc că deodată ce mintea mea e mai zdravănă, spun eu, corpul cedează. S-a schimbat, a crescut. Nu îl vreau. Îmi vreau corpul din copilărie înapoi , firav aşa, era perfect!  Vreau să pot să îi mai fur mamei sutienele şi să ma chinui să le ţin pe mine cu o mână, căci cealaltă era ocupată, trebuia să ţin rochia de mireasă , sa nu o murdăresc, pentru că era prea mare pentru mine, şi pantofii ei uriaşi în care parcă mă scufundam, să nu mai spun că de mică am fost un mic Picasso , mă machiam atât de frumos, eram o scumpă ( Categoric nu arătam deloc bine, dar eram foarte scumpă, la fel cum sunt şi aceste amintiri). Cele mai frumoase amintiri erau când mă certa mama, îmi făcea o morală de spuneam fără să mă pună ea că nu voi mai face niciodată aşa ceva, credeam până şi eu ceea ce spuneam. Of.. de ce trebuie să mă dau mereu la poveşti? Revin la ideea principală. Sunt rece. M-am pierdut printre feţe stăine [printre monştri şi vampiri, tânjesc să regăsesc drumul spre paradis, să mă bucur cu prinţul meu din poveşti de viaţă]  şi persoane pline de ură. Indiferenţa cu care îmi tratez soarta mă omoară. Inima mea bate de pe o zi pe alta fără rost. Mă adâncesc în vise fără să mă transform într-un visător ambulant. Am vise la care vreau să ajung şi muncesc pe brânci pentru asta, dar totuşi, nu mă regăsesc în mine. Dau vina pe conştiinţa mea pentru tot. Îmi vreau inocenţa înapoi, o vreau pe toată, vreau să am iar conştiinţa curată.

Ps: Mi.e dor de vară!

Despre idealuri şi vampiri.

Ploaia asta mi-a adus o stare de linişte în suflet , îmi place... dar în acelaşi timp m-a făcut să mă gândesc la ce vreau de la viaţa mea, la ce îmi doresc să fiu. Când eram mică, mama mă întreba ce vreau să devin când voi fi mare, era simplu : Vreau să fiu prinţesă! , ce e drept, m-am schimbat mult , am trecut prin faza " Vreau să fiu musafir", chiar şi băiat vroiam, să nu mai spun de doctor, criminalistă sau dacă nu pot să ajung criminalistă,  vroiam chiar la celălalt cap- asasin plătit (recunosc, nu a trecut mult timp de când doream asta, hai bine vă spun tot adevărul, de doi-trei ani asta îmi doresc, dar şşhht..) . Treci prin diferite faze ale vieţii, ai anumite idealuri, şi le îndeplineşti cu greu, cu multe sacrificii, dar daca îţi doreşti ceva din suflet, faci tot posibilul să îti iasă bine. Eu una sunt hotărătă, vreau să fiu criminalistă, daca nu, planul meu B este să fiu psiholog, mi s-a spus de multe ori că eu nu am ce să le fac oamenilor cu diferite probleme, ca eu sunt nebună, eu ar trebui să fiu tratată, dar nu este aşa ,nu în totalitate,  sunt o bună ascultătoare, şi îmi place să ajut cu tot ce pot pesoanele de lângă mine, o fac uneori fără să îmi dau seama, aşa că m-am gândit, dacă aş putea să o fac, să mă simt eu bine că fac asta şi să mai primesc şi bani pe deasupra, e minunat! Facceva folositor, îmi şi place şi mai sunt şi plătită pentru asta, ce mi-aş putea dori mai mult de la viaţă?

Bine, trecem peste idealuri, azi citeam, şi mă gândeam, WTF, ce tare ar fi să fiu vampir ! Nu m-aş plictisi niciodată, viaţa mea ar fi super faină, mi-aş transforma toţi prietenii în vampiri, cu sau fără voia lor, astfel nu i-aş pierde niciodată, ne-am distra zi şi noapte, viaţa noastră ar fi specială! Să nu mă condamne nimeni că gândesc aşa, dar cine nu ar vrea asta? Viaţă veşnică, simţuri dezvoltate, sângele ce pluteşte în aer, ahhh...Raiul meu! Şi nu am uitat de EL, cu siguranţă ar fi printre primele persoane ce le-aş arăta calea spre Iad pentru a ajunge in Rai, ar fi magic, nu ar mai fi "împreună până la adânci bătrâneţi" ar fi "împreună pentru totdeauna" sau până se găseşte un nesuferit să ne bage un tăruş în inimă, dar totuşi., minunat ar fii!

Spun astea fără să fiu obsedată de vampiri, mă întreb ce aş gândi dacă aş fi...hm.

Voi ce doreaţi să deveniţi când eraţi mici? Ce vise aveţi acum? Greşesc că îmi doresc să fiu un "suge-sânge" ?

O seară plăcută, pupicii ! :*:*